Disclaimer:

Încetați vă rog frumos cu toate statusurile feministe despre superioritatea femeilor pentru că acestea pot merge pe tocuri, să facă mâncare, că ne chinuim o dată pe lună și nu murim etc. Îmi pare rău să vă dezamăgesc dar chestiile astea nu vă fac să păreți mai puternice ci atrag milă asupra voastră și mila nu e un lucru bun. Nu mai suntem ca acum un secol, avem drepturi egale cu bărbații datorită strămoșitelor noastre care au luptat ca noi să avem aceste drepturi; făcând afirmații de genul acesta nu facem decât să călcăm în picioare tot ceea ce ele au luptat pentru. Da, din păcate noi nu am fost la fel de norocoase în ceea ce privește organismul dar nu trebuie să trâmbițăm despre cât de curajoase suntem noi că suportăm dureri groaznice o dată pe lună.

De asemenea, for the love of pasta, încetați cu posturile/statusurile or whatever în care faceți bărbații/băieții cu ou și cu oțet. Dacă un tip ți-a frânt inima și nu a știut să se poarte cu tine, nu înseamnă că toți sunt la fel și că trebuie umilită toată rasa masculină.

Vă credeți deștepte și apărătoare ale sexului feminin dar defapt nu sunteți, adevărul este că reacția generală la ceea ce scrieți este “aoleo uite-o și pe frustrata asta”. Arătați că aveți minte și sunteți puternice altfel, nu prin împroșcare cu noroi. Și dacă nu, atunci într-adevăr locul vostru este în bucătărie.

Iată că a trecut vara și pot să zic cu mâna pe inimă că a fost una dintre cele pline vacanțe (din toate punctele de vedere) pe care am trăit-o. Am plâns, am râs, m-am speriat, am fost față în față cu moartea și am chemat ambulanța mai des decât am chemat-o toată viața mea. Dar overall este o vară pe care cu siguranță o voi povesti nepoților.

În primul rând m-am dezamăgit pe mine pentru că era să pierd una dintre cele mai dragi persoane din viața mea din cauza unor legături absurde pe care le-am făcut în mintea mea, acuzându-l de o faptă  (mai mult sau mai puțin gravă) pe care bineînțeles nu a comis-o. Îmi cer sincer iertare și pe aceasta cale și îți mulțumesc că nu m-ai abandonat. Prin  asta mi-am dat seama că nu sunt demnă de vârsta pe care o am deoarece încă gândesc ca o adolescentă frustrată care ia decizii la nervi, și speram să fi trecut de stadiu ăsta acum ceva timp. S-a dovedit că nu e așa. Altă dezamăgire a venit de data asta nu din partea mea, ci din partea unor oameni care credeam că sunt pe aceeași lungime de undă cu mine și pe care îi vedeam la nunta mea. Dar hai să nu intrăm în detalii.

În ceea ce privește ieșirile din metropolă, acestea au fost…hai să zicem not according to plan. Dar deloc. La mare, am reușit performanța să avem program de pensionari (adică cu dormit la prânz zilnic și seara ora media la care adormeam toți era cam 2) asta în ciuda planurile noastre de a pierde nopțile pe plajă și de a bea ca porcii. Singura dată când chiar am reușit să stăm trezi toată noaptea a fost când unuia dintre noi i-a fost atât de rău încât a avut nevoie de îngrijiri medicale de la persoane specializate  (ambulanță) și nu, nu era de la alcool. Iar la munte, pe cât de mult am așteptat excursia respectivă (adică de anul trecut de la ultima de genul) pe atât de fail a fost. În prima seară s-a repetat povestea cu îngrijiri medicale, în a doua noapte a venit ursul la corturile noastre. Iar dacă posesoarele cortului de la care a mâncat ursul (cine dracu știa că ursul mănâncă tăieței deshidratați și vegeta?!) nu își păstrau calmul în momentele respective și tăceau din gură, am fi fost morți toți. De menționat că era un urs adult care nu era chiar așa de pașnic având în vedere că a sfâșiat un cort vecin (noroc că posesorii au dormit în mașină în noaptea respectivă!) . Deci văzând cum îți trece viața prin fața ochilor nu e chiar un moment pe care îl aștepți cu nerăbdare. După experiența asta (oricât de cheezy ar suna) am învățat să prețuiesc viața mult mai mult, nu am avut niciun moment ever ca acum când am ajuns acasă mi-am luat părinții în brațe și am început să plâng. Oh, și friendly advice, dacă mergeți vreodată cu cortul la munte, nu vă luați cu voi supă instant!!!

Dar vă rog nu mă înțelegeți greșit, vara ma nu s-a redus doar la aceste evenimente, I had a great time besides that. Doar că acestea și-au lăsat amprenta destul de urât.

Overall, a fost interesant și ambiguu. Momentan am sentimente neutre față de tot; ceea ce este clar e că o să am ce povesti.

Hoping you had a great summer.XOXO Miruna.

Țin să menționez din start că ăsta va fi singurul post legat de viața pesonală, în care mă voi crede filozof.

Stăteam săptămâna trecută și îmi dădeam seama cât a putut să treacă timpul; parcă ieri eram “boboacă” de liceu și astăzi închei primul an de facultate. Nu demult eram entuziasmată să-mi fac pentru prima oară buletin, iar acum mă văd în fața unei vârste fără “-șpe” în coadă. Evit să-mi spun vârsta din ce în ce mai des, deoarece încă mai am mentalitatea acelei puștoaice care intra pentru prima oară pe poarta liceului. Îmi dau seama de asemenea și cât am putut să mă schimb în toți acești ani (asta o spun alții, pentru că nu sunt un psiholog atât de bun încât să-mi fac autocritica), atât fizic, cât și din punct de vedere al gândirii.

Sinceră să fiu, mă sperie îngrozitor toate aceste schimbări și ritmul alert al timpului. Simt că nu sunt pregătită pentru tot ceea ce urmează, mi-e frică că nu o să fac față sau că mai rău o să mă avânt într-o responsabilitate de care n-o să mă pot ține până la capăt și că o să las multă lume dezamăgită în spate. Mi-e frică. Și oricât de cheezy ar suna, aș vrea măcar pentru puțin să opresc timpul, să mă mai pot bucura, cât mai pot, de anii ăștia fără griji.

Într-o notă mai pozitivă, tot legat de trecerea timpului am realizat că am prieteni foarte fideli (mă rog, fideli e impropriu spus, dar nu găsesc cuvântul acum). Știu că sunt foarte siropoasă (ceea ce știți că nu prea sunt de obicei), dar țin să vă mulțumesc (și) pe această cale pentru ceea ce sunteți. Alături de voi mi-am petrecut cei mai frumoși ani de viață și am cele mai plăcute amintiri, so thank you for that and just for being so awesome. Sunteți oamenii care știu că vor fi la nunta mea și pe care copiii mei îi vor numi “unchi” și “mătușă”. De asemenea prietenului meu minunat care mi-a suportat toate capriciile de mai bine de trei ani și le suportă în continuare (o Doamne, discurs de acceptarea Oscarului scrie pe mine). You have a special place in my heart. So thank you guys, știu că vom trece împreună prin acești pași înfricoșători și ne vom susține unii pe alții (eah, who am I kidding, vom râde unii de alții).

Gata. Am terminat. Prea multe într-un singur post. Mă repet, este și va singurul post de acest gen.

Peace out!

P.S. Scuze R. și B, voi nu apăreți în poza de grup, but you know I love you too.

Internetul și televiziunea a colcăit azi cu știrea morții lui Osama bin Laden și detalii legate de asta (știu că e tragic că doar în felul ăsta putem scăpa de știrile despre divorțuri). Iar sincer, prima mea reacție a fost de șoc pentru că nu mai apăruse o știre cu Osama de ceva vreme și acum brusc, tot globul se agită că a murit.

Eu nu sunt în măsură să-mi dau cu părerea referitor la cât de adevărată sau nu este vestea asta. Că o fi murit demult, că defapt nu l-au omorât și e nu știu ce conspirație, asta nu am cum să aflu și oricum nu mă privește. E stupid să mă apuc să fac acum teoria chibritului, pentru că singurii care știu adevărul sunt americanii.

Am făcut postul acesta pentru că mi s-a cerut părerea din diverse părți legat de acest eveniment. Cum am spus și mai sus, am fost șocată de știre, iar sentimentele față de ea sunt neutre. Nu pot să mă bucur de moartea unui om, indiferent cine este el și cât rău a făcut. Știu că o sa fiu judecată pentru ce am spus, dar este strict părerea mea, un om care nu are nici în clin nici în mânecă cu politica și vede doar ceea ce-i este servit în mass-media.

Atât și cu Osama.

Peace out!

Bună seara dragilor.

Plecând de la cartea lui Hannes Stein, al cărui nume îț găsiți în titlu, am ajuns la concluzia că mă enervez foarte repede din cauza multor nimicuri (îmi trece la fel de repede, dar asta e partea a doua). Ca în cazul nimicurilor care pun zâmbetul pe buze, așa sunt și mici prostioare care mă scot din minți de-a dreptul.

Ca de exemplu, îmi vine să mor de nervi când mă trezesc la ora 5:45 și observ că nu am apă caldă. Am un drag nebun să fac duș “la ibric” la ora aia deloc matinală. Și mai frumos e când nu merge curentul. E nemaipomenit să mă machiez pe nevăzute sau să nu-mi pot călca o bluză (pentru că se mai întâmplă să nu am timp cu o seară înainte). Ce concluzie să trag? Că Dristorul a ajuns un fel de lumea a treia, vorba unei colege.

Plec apoi spre facultate. Până la Piața Unirii mai e cum mai e, dar când schimb metroul spre Universitate este…de nedescris. Hai să zicem doar că puteam simți aroma gumei de mestecat a persoanei care stătea lipită de mine, iar coacăzele nu sunt chiar preferatele mele.

Când ajung acasă, încerc să intru și eu ca omul pe internet (că na, fac parte din generația dominată de tehnologie). Există doua posibilități, care din păcate se întâmplă cam des în ultima vreme: fie nu merge, fie pică o data la zece minute. N-aveți idee ce bucurie e în sufletul meu când văd că internetul (al cărui abonament l-am mărit) nu merge. Iar atunci când sun la firma de care aparțin, reprezentanții fie se fac ca plouă, fie iau toate posibilitățile care m-ar învinovăți pe mine de nefuncționarea acestuia. Rezultatul final este mereu același e de la ei. Și ca ziua să se încheie frumos, în momentul în care mă bag în pat și încerc să adorm, vecinii care locuiesc sub min încep să se certe, în unele cazuri chiar să spargă obiecte din casă. Ce-i drept, de câteva ori i-am auzit iubindu-se (dacă înțelegeți ce vreau să zic). Am observat însă ceva, fie că se ceartă sau nu, se întâmplă doar joia și sâmbăta după ora 23:00.

Ar mai fi și altele dar nu vreau să dramatizez (mai mult de atât), pentru că sunt altele mai rele în viață. Astea sunt la propriu nimicuri care mă prost dispun once in a while.

Cam atât și cu astea rele. Vă aștept și vouă “of-urile”.

Peace out!

Bună seara dragilor.

Oricât m-am abținut să nu scriu despre noua emisiune fenomen, Românii au talent, deoarece era subiect foarte mediatizat și cam toți bloggerii i-au făcut feedback și vrând să evit un clișeu…nu am putut. De ce? Pentru că se numără printre plăcerile mele vinovate și nu mă pot abține să nu fac pe criticul.

Disclaimer: în tot acest post vor fi relatate păreri strict personale. Nu sunt o expertă în ale artelor de gen, motiv pentru care nu-mi pot permite a comenta decât din punctul de vedere al unui telespectator.

Emisiunea per total a fost neașteptat de entertaining. De ce neașteptat? Pentru că, după cum am mai zis, eu nu sunt o mare fană a televizorului, dar show-ul ăsta a reușit să mă țină lipită de el în fiecare vineri (nu vă mai zic cât de tensionată am stat pe parcursul semi-finalelor). Unele momente de la preselecții au fost pur și simplu fabuloase la cât amuzament puteau provoca, țin minte că la momentul domnului Borșan nu mi-am mai putut stăpâni lacrimile de la atâta râs. Altele m-au lăsat cu gura căscată (bineînțeles Narcis, dar și micul Cosmin Agache). În ceea ce-i privește pe Smiley și Pavel Bartoș, nu am cuvinte. Sunt foarte simpatici și carismatici, și-au îndeplinit rolul de prezentatori cu brio.

Și acum să începem cu critica, că nu mă simt bine dacă nu sunt puțin cârcotașă. Am simțit o oarecare dezamăgire pentru că în marea finală nu există niciun număr de dans, dar în schimb foarte mulți concurenți care cântă, ceea ce o să facă competiția foarte strânsă dar cam lipsită de diversitate. Cel mai rău mi-a părut că nu a ajuns Valentin Păun în finală, a fost de departe favoritul meu, urmat apoi de trupa DFC, care sunt cei mai buni dansatori de gen pe care i-am vazut până la momentul actual. Am fost foarte surprinsă că în a treia semi-finală Andi Moisescu și-a dat votul către Rebeca Neacșu, pentru că la începutul ediției declara că speră ca publicul să voteze și dansul. Iată. publicul a votat și tot o cântăreață a trecut mai departe. Nu ma înțelegeți greșit, nu critic decizia lui Andi sau nu mă bucur pentru micuța Rebeca, doar sunt de părere că mai degrabă cei de la DFC ar fi meritat șansa asta.

O nelămurire mare a fost ce căuta domnul Borșan în semi-finale…Înțeleg, a fost foarte simpatic la preselecții, după cum am declarat mai sus, doar că nu știu ce se aștepta juriul să facă diferit, pentru că săracul om numai dansul ăla îl știe. Iar pe această cale au stricat șansa altor oameni talentați din preselecții, cum ar fi grupul umoristic Brigada 2/3.

Și iată că după patru semi-finale atent urmărite, mi-am găsit și eu bineînțeles favoriții. Aceștia sunt: Adrian Țuțu – nu din cauza poveștii sale tragice de viață, ci pentru că își compune singur melodiile, fiecare având un mesaj clar; după cum a spus și unul dintre jurați (îmi cer scuze, nu mai știu care dintre ei) “hip hop-ul nu este atât muzică, cât revoltă prin versuri”, iar el exact asta face. Cosmin Agache – recunosc că sunt o mare fană a beatbox-ului, dar la 14 ani și fără niciun fel de studiu în domeniu, să poată face ce a prezentat pe scenă este uluitor; nu știu câtă lume are idee cât de greu este să faci beatbox.Și ultimul, dar cu siguranță nu cel din urmă, Valentin Luca – omul a știut să facă spectacol din toate punctele de vedere, nu credeam că jongleriile din spatele barului pot fi atât de entertaining. De menționat mai sunt trupa Ballance și Narcis Iustin Ianău, cu niște prestații jos pălăria, dar nu într-atât cât să-i numesc favoriți.

Nu am fost așa de impresionată, cum a spus toată lumea, de Alina și Cristina, nu mi-au transmis nimic. Valentin Dinu mi-a plăcut mai mult la preselecții; frații Păunescu au fost însă cea mai mare dezamăgire a mea, pe cât de mult mi-au plăcut în primă fază, pe atât de plați mi s-au părut în semi-finală. Dar asta e. Despre ceilalți concurenți nu am nimic de comentat, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, pur și simplu nu mi se pare nimic demn de menționat.

Cam atât și cu asta. Am cedat tentațiilor și tot am acoperit subiectul. Vă aștept și pe voi cu păreri în cazul în care ați urmărit emisiunea.

Peace out!

Concluzie?  Românul se adaptează indiferent de situație. Să mai zică cineva că nu suntem în pas cu tendințele.

După cum bine știți eu sunt o youtube junkie, iar în căutarea de astăzi am dat peste un filmuleț care vă poate provoca una din două reacții: fie vă face să râdeți în hohote, fie vă șochează. În cazul meu, s-a întâmplat o combinație destul de ciudată, în sensul că primele două minute m-am sufocat de râs iar când am început să ascult mai îndeaproape a urmat replica specifică mie “Nu creeeeeed!”.

Ca să vă fac un scurt rezumat, este un interviu acordat unei femei în vârstă de 65 de ani care a fost violată de un anume Viorel. Dar, spune doamna in cauză, “ăla n-a fost viol domne”! Că dacă chiar era violată ar fi tăcut și-ar fi dus în mormânt acest secret nenorocit, dar cum Viorel nu a fost în stare s-o violeze cum trebuie, acum il face de râs la toată lumea. Thumbs up madam! Foarte bine că nu vă lăsați satisfăcută așa ușor nici măcar la această vârstă de aur, întotdeauna este loc pentru mai bine. Așa că rușinică măi Viorele că nu te-ai ridicat la așteptările doamnei.

Nu zic mai multe pentru  a nu strica  frumusețea. So, enjoy!

Bună seara dragilor.

M-am hotărât să mă respect și să încep să scriu cu diacritice, că doar nu degeaba sunt la Litere (/”suffering” mode off).

Dar trecând peste deciziile personale, o să redeschid un subiect pe care inițial îl credeam încheiat, dar  evenimentele ce au avut loc în ultima vreme în așa-zisa lume mondenă, mă împiedică să termin de vorbit despre el. Imaginați-vă că am reușit să mă enervez uitându-mă la TV (de reamintit că nu mă uit des la televizor). Schimbând canalele ca în fiecare seară, jumătate din ele acopereau divorțul Oanei Zăvoranu cu Pepe (sau mai nou, presupusa sarcina a Zăvorancei cu nu știu care Tudi) , iar cealaltă  jumătate divorțul lui Iri cu Moni. În regulă, m-am prins că s-a stabilit un trend și că toată lumea trebuie să divorțeze (mulțumiri Columbenilor pentru lansarea acestei mode) și că o săptămână, hai două trebuie să se insiste pe subiectul ăsta că deh, nu te lovești de evenimente așa spectaculoase mereu (Japonia iradiată? Fuck that!) dar de la creșterea rating-ului până la intoxicarea televiziunii române e un pas mare…sau cel puțin așa credeam. Păi am început să mă uit la știrile de la ora 5, pentru că este singurul loc unde nu aud de cei patru menționați mai sus. Nici ziare nu mai cumpăr de frică să nu mai dau peste vreun titlul de genul “ȘOCANT! OANA I-A LUAT LUI PEPE PÂNĂ ȘI HÂRTIA IGIENICĂ DIN CASĂ!”. Așa și? Și eu când m-am mutat mi-am luat toate prizele și întrerupătoarele din casă, că până la urmă erau banii mei și munca tatălui la tot sistemul electric. You go girl! Iar cu privire la soții Columbeanu, nu înțeleg de ce atâta mirare legată de separarea lor respectiv față de declarații făcute de ei. Personal, eram ferm convinsă din momentul în care s-au căsătorit că așa se va întâmpla (deși la vremea aia nu eram decât un pokemon de 15 ani). Hai să fim realiști totuși, nu toate relațiile de genul ăsta sunt Catherine Zeta-Jones & Michael Douglas case.

Sunt conștientă că multă lume vrea să fie la curent cu fiecare detaliu nou apărut și zemos legat de cele două divorțuri și nu îi condamn, ci dau vina pe televiziuni (vai, am sunat ca bunică-mea aici) care exploatează până la os subiectele astea, fără să-și dea seama că devin deja sufocante. Și până la urmă pentru ce? Sunt oameni normali ca și noi care au hotărât să meargă pe căi separate. Big deal. Păi vecinii care locuiesc sub mine se ceartă, se împacă și fac la scandal de cred că și ăia din Vitan au auzit de ei și săracii nici măcar de OTV n-au avut parte. (disclaimer: pentru a nu fi atacată, știu că și vedetele respectiv sunt avide după publicitate, deci vina este împărțită)

Lăsând la o parte gluma, m-am săturat și sunt sigură că nu sunt singura. Dar altceva înafară de a aștepta să se termine toată nebunia nu pot face, pentru că din păcate sunt doar un consumator fără putere. Așa că o sa închei aici, și ca să-l citez pe Andi Moisescu “Mă-nclin. Voie bună!”